19

23.02.2008 - 19 ani. Toata viata am fost mai 'tanar' cu un an decat cei din jurul meu datorita faptului ca am inceput scoala mai devreme cu un an. Acum ma gandesc cu groaza la 23.02.2009 cand voi spune ca am 20 de ani. Nu o sa mai am o varsta care se termina cu "...zece". Evident, este doar o chestie psihologica.


Multumita unui foarte bun prieten de-al meu am reusit sa marchez ziua de 23 februarie si anul acesta intr-un mod inedit. Muzica si distractie la 30 de km de Targoviste. Ce poate fi mai frumos? Singurul regret este ca nu am putut sa ma bucur de prezenta unor persoane care dintr-un motiv sau altul nu au reusit sa ajunga.

Ideea centrala este ca ma simt bine dupa cele 2 zile petrecute acolo si sper sa vina o vreme cand nu o sa mai "primim telefoane de acasa"...dar... e o utopie, nu?

Omul si... omul.

Ion si Gheorghe, 2 buni amici se intalnesc la obisnuita bere de sambata-seara. Dupa 30 de minute de discutii normale Gheorghe remarca faptul ca nu primeste niciun pic de atentie de la interlocutorul sau.

- Ce-i cu tine? Ma lasi sa vb singur?

- Nu, am niste probleme in cap si nu pot sa mi le scot.

- Ce s-a intamplat? Daca imi spui poate reusesc sa te ajut...

- La firma unde lucrez am niste probleme ingrozitoare cu seful. De fiecare data are ceva sa imi reproseze. Sunt disperat. M-a amenintat ca ma concediaza si daca o sa faca asta o sa fiu terminat si pe langa asta si familia mea la fel.

- Imi pare rau. Nu stiu ce sa iti spun... dar mie nu mi s-a intamplat niciodata asta, stiu cum sa vorbesc cu sefii mei si totul este bine. Chiar sunt multumit de locul meu de munca.

Ion se intristeaza si mai tare....

In locul lui Ion ne aflam cu totii la un moment dat si raspunsuri de genul "mie nu mi s-a intamplat niciodata asta" sau "eu nu am astfel de probleme" ne dau o senzatie profunda de disconfort. Pe de alta parte, il intelegem si pe Gheorghe pentru ca prin ceea ce ii spune lui Ion se asigura pe el ca nu i se v-a intampla asa ceva. Mai mult decat atat, desi nu o sa recunoasca niciodata, acesta are un sentiment foarte bine ascuns de satisfactie deoarece mintea sa percepe ca este intr-un fel "deasupra lui Ion".

Asa ca, mare atentie la ceea ce spuneti atunci cand un om are o problema si are nevoie de un sfat de la voi.

Filmele sunt o chestie relativa.

Probabil acum credeti ca am o obsesie cu relativismul. Va dau dreptate. La indrumarea unui prieten am revazut filmul "If Only". Daca doriti sa stiti despre ce este vorba check http://www.imdb.com/. Ideea de baza este ca nu ma voi rezuma la subiectul sau ci la faptul ca am descoperit ca si vizionarea unui film poate fi un lucru relativ. Ma veti intreba: Cum??

Va aduc aminte ca am "revazut" acest film. Ideea de baza este ca l-am privit cu alti ochi. Am inteles cu totul altceva din el, l-am trait altfel. Acum aproximativ un an cand l-am vazut prima data ma gandeam "Ce frumos e realizat!", "Ce idei!", "Oare, cum m-as fi simtit daca as fi fost Ian?" (Ian = Unul dintre personajele principale). Acum mi-am raspuns la ultima intrebare.

Oricum... pentru a pastra obiectivitatea comentariului meu nu voi mai face remarci personale ci vreau sa subliniez faptul ca perceptia filmelor ESTE intr-adevar o chestie TOTAL relativa, fie ca este vorba de diferenta de varsta, diferenta de stare sufleteasca, diferenta de companie, etc.

Nu ma credeti? Uitati-va la un film dupa care peste 1 an repetati experienta! Sau, mai simplu, revedeti un film pe care nu l-ati mai vazut de mai mult timp!

Totul e relativ...

In mod normal ar trebui sa scriu aproximativ 10 pagini legate de acest titlu dar ma voi rezuma la a spune ca mi se pare cea mai adevarata si utila propozitie existenta. Despre adevarul ei as scrie cele 10 pagini de mai sus asa ca ma voi rezuma la utilitate. De cate ori nu vi s-a intamplat sa discutati cu o persoana si sa descoperiti ca voi vedeti un lucru total altfel fata de interlocutorul vostru? Asta inseamna ca unul dintre voi trebuie sa nu aiba dreptate? Nu cred. Diferenta consta in unghiul din care este privita problema. Modul din care unul vede rezolvarea acesteia poate sa fie negat in totalitate de celalalt si viceversa. Exista situatii in care amandoua modurile sunt cat se poate de adevarate dar pana cand cei ce discuta vor intelege asta.... sa va dau o tema de gandire: Ce reprezinta imaginea de mai sus? Pot pune pariu ca parerile voastre vor fi diferite. De ce? Vezi titlul.

Drumul asta-i plin de gropi!

3 februarie. Chef de plimbare. Telefonul intarzie sa sune.

Sa fie oare din cauza lipsei de acoperire? Primesc mesajul care imi spunea sa ma pregatesc si ajung in fata blocului. In timpul petrecut acolo invat noi sigle reprezentand marci de masini incercand sa gasesc modelul asteptat. Dupa ceva timp si dupa o portie de alergat cauzata de neintelegerea locului de intalnire reusesc sa ma asez confortabil pe locul din dreapta. Dupa ce mai "culegem" un fost coleg pe care nu il mai vazusem o lunga perioada pornim la drum...

Urmeaza o clipa de entuziasm care este spulberata de o tacere brusca si de intrebarea "Unde mergem?!", care reprezenta o adevarata dilema. Alegem ca destinatie orasul Ploiesti urmand a avea parte de drumul "extraordinar" ce ne ducea acolo.

Eu si colegul meu remarcam stilul de a conduce al proaspat-posesoarei de "cartonas roz" avand parte de o multime de claxoane si de vorbe dulci.

Parcurgem repede cei 52 de km si destinatia devine din nou o problema, dar de data aceasta se rezolva mult mai repede - McDonald's!

Dezavantajul acestui loc este ca timpul zboara altfel aici - trece mult mai repede. Nu terminasem bine ceea ce comandasem si am realizat ca eram in intarziere. Mai putin de 2 ore pentru a ajunge acasa. Ati spune ca este mult pentru 52 de km dar eu aveam in minte altceva.

Fiindu-mi permis sa "preiau conducerea" am decis sa aleg ca ruta de intoarcere Ploiesti - Bucuresti - Targoviste. Motivatia: Un drum mai bun. Lucru adevarat... doar ca distanta crestea cu ~ 80km.

In sfarsit ajungem acasa... fiecare se duce sa isi respecte promisiunile facute. Eu sunt multumit pentru ca am descoperit inca un mod placut de a-ti petrece o zi de week-end.

Mersul pe jos...

... este cel mai sanatos, ar spune unii.

Dar pe 5 Mai 2007 am facut ceea ce putem denumi generic o nebunie. 52 km in 10 ore.

Intr-adevar... alaturi de un bun amic am reusit performanta de a parcurge drumul Targoviste - Ploiesti in 10 ore... pe jos. Daca dupa trei sferturi am crezut ca o sa ne dam batuti, o benzinarie, mai precis toaleta acesteia, ne-a ajutat sa trecem peste micile probleme tehnice si sa mergem mai departe. Orele petrecute pe drum au fost ceva neobisnuit dar amandoi consideram ca a meritat efortul. Sfatul meu: Do not try this at home ;)

De ce blog?

Pentru ca sunt anumite lucruri care ar trebui povestite pe la 01:25 si posibilitatea de a da un telefon si de a le povesti la acea ora si de a nu primi toate urarile de bine din partea celui ce primeste apelul este foarte mica...