... Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga.
Iata ca, in sfarsit, a venit: Primul post pe 2010!
As vrea sa va vorbesc de cuplurile ce au la baza un model foarte intalnit de relatie pe care l-am studiat amanuntit, luand parte in toate rolurile posibile de mai jos (exceptand partea feminina, desigur :) ).
1. Descrierea:
Ea este o fire sentimentala, romantica, atenta la detalii, sociabila, devotata prietenilor dar si usor influentabila. De asemenea, nu spune tot ce simte, nu pentru ca nu vrea ci pentru ca vrea sa creada ca nu e asa.
El este linistit, sincer, implicat in viata de familie, cu aspiratii ce nu ies din comun. Pe de alta parte, are idei fixe, este gelos si egoist.
2. Cum se cunosc?
Intr-unul dintre cele mai banale moduri: In club, prin prieteni, pe Internet.
3. Ce ii atrage?
Amandoi sunt atrasi unul de calitatile celuilalt, intr-un mod foarte puternic si cu mari sperante in viitor. Ea, desi constientizeaza din primul moment ca el are si defecte, merge cu ideea ca aceste lucruri se vor schimba. (Ca o prima observatie: Nu-i asa!)
4. Durata: Minim 2 ani si jumatate.
Relatia incepe excelent, decurge perfect pe toate planurile (in primul rand fizic dupa care sentimental), pana cand apare momentul critic, nascut dintr-o prostie, cel in care partenerii au prima lor cearta adevarata. Specificul acestui moment, fata de alte certuri, este ca in punctul sau culminant se ajunge la o jignire spusa de el la adresa ei, la o palma data sau la un gest necugetat.
Pentru multi, aici s-ar opri relatia pe motive de incompatiblitate, dar se produce o impacare extraordinara care este vazuta de parteneri ca „un nou inceput” si/sau „un lucru bun pentru relatia noastra pentru ca am invatat ceva”. De aici relatia este „lungita”.
Ce vreau sa spun prin asta?
Pe romaneste, nu mai are sens.
Detaliat, in subconstientul ei sunt vizibile din ce in ce mai clar defectele pe care a incercat sa le schimbe, isi doreste sa acorde mai multa atentie vietii sociale. Aceste lucruri nu sunt expuse si in constient, ceea ce este o greseala imensa, deoarece la fiecare discutie mai aprinsa, se lovesc amandoi de ele. Aceste discutii in contradictoriu isi gasesc rezolvarea in acelasi mod (sau in cel mai bun caz in moduri similare) de fiecare data. Acest mod poare fi ceva legat de placerea fizica (cel mai des) sau niste cuvinte/cadouri.
Din pacate perioada pana la momentul critic este (mult) mai mica in comparatie cu restul.
Un alt moment, pe care nu il pot defini exact, este cel in care relatia se bazeaza pe obisnuinta, pe rutina. Aici, el realizeaza in subconstient, ca relatia nu are sens dar se straduieste, cu orice pret sa tina de ea, chiar daca spune/face lucruri diferite fata de ce simte.
De aici, urmeaza iar o perioada mai grea, in care cuvantul „despartire” este spus din ce in ce mai des, oamenii din jur deja isi dau seama ce ce gandesc partenerii in subconstientele lor, care este de fapt adevarul despre situatie.
In mod logic si evident se ajunge la despartire. Despartirea initiata de ea, este vazuta de el ca fiind cel mai rau lucru si are la baza motivele de care ea si-a dat seama. In functie de firea detaliata a lui, pot exista diferite reactii. Cert este ca, dupa ceva timp, se produce o alta impacare extraordinara, venita tot din partea ei (cu sau fara insistentele lui).
Perioada ce urmeaza este total diferita de ce a fost pana acum, el se schimba, parca este exact cum si l-a dorit ea si totul pare a fi din nou minunat si roz(sau alta culoare, dupa preferinte).
Un proverb celebru spunea ca „Lupul isi schimba parul, dar naravul ba”. Aici isi gaseste o aplicabilitate perfecta pentru ca dupa scurt timp problemele vechi revin in aceleasi forme.
Din momentul acesta ramane la latitudinea caracterului ei cum se produce despartirea finala. Pot exista mai multe cicluri de impacare/despartire, in care impacarile sunt bazate pe „zona de confort” in care este situata ea (ma refer, in principiu, la obisnuinta cu niste lucruri aparent esentiale) iar despartirile sunt datorate intotdeauna acelorlasi probleme enuntate si deduse mai sus. Mai este si cazul in care apare a treia persoana care este total diferita si potrivita fie pentru ea, fie pentru el, cu singura diferenta ca daca apare in viata lui acest lucru nu o sa fie stiut si va fi pastrat ca o solutie de back-up in cazul in care „lungirea” relatiei nu mai are succes.
La un moment dat are loc si despartirea finala. Aici deosebirea consta in sentimentul ca s-a facut tot ce se putea face. Cand acest lucru are loc, amandoi sunt deja resemnati.
Ar mai fi de spus ca „tot ce se putea face” poate insemna si o alta relatie dintr-o parte (cel mai frecvent a ei) care sa fie aparent una extraordinara, din pacate aceasta nu are o finalitate deoarece este necesara o perioada de timp care sa treaca pentru a se curata subconstientul de elementele esentiale din trecut.
Este trist ca aceasta relatie nou-aparuta ar putea fi perfecta pentru cei ce iau parte la ea, dar datorita motivelor ce genereaza impacarile spuse anterior este foarte greu pentru a treia persoana implicata sa inteleaga raspunsul la o intrebare simpla care de obicei este: „De ce?”
V-am povestit cam care este tiparul relatiei, pe care o voi numi ca apartinand „Teoremei D”, un nume dat de o astfel de situatie.
Astept comentariile voastre cu mare interes pentru a generaliza cat mai bine aceasta „teorema” si pentru a putea vedea cat mai obiectiv aceste situatii si pentru a gasi un raspuns la intrebarea „De ce?”.
Cea mai importanta concluzie a „Teoremei D” este ca toti oamenii implicati au de suferit (Ea, El, Prietenii/Familile lor si daca este cazul alte persoane care ar putea fi implicate in relatiile de moment discutate mai sus).
Cel mai trist este ca toate aceste intamplari genereaza amintiri, care se pot reactiva chiar si cand se aude ceva banal ca: „Urmeaza statia Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga”.
17 comentarii:
O sa incep prin a spune ca si eu trec prin aceasta "teorema" (pt cei care nu stiu).
Ideea este in felul urmator: (din punctul meu de vedere) aceasta a treia perosana va fi intotdeauna comparata cu cea anterioara. E clar ca nu e voluntar dar pur si simplu asta se intampla. Oricat de potrivita ar fi peroasa nu va fi nicioata atat de apropiata ca cea anterioara din varii motive: amintirile, toate etapele prin care au trecut impreuna in realtie,... (etc. nu imi vin acum in minte). Mie persoanal imi e frica de o alta relatie, sa ma apropii atat de mult de altcineva... nu as vrea sa sufar din nou lafel de mult. Aici mi se pare ca se intampla ceva grav. Chestia asta nu ar trebui sa se intample si chiar cred ca proverbul, sau ce e el, "timpul rezolva totul" este o mare tampenie. Eu am ales sa ramanem prieteni pt ca nu pot renunta la el dar asta este o alta prostie pe care mi-o asum. Nu ma pot departa de el dar nici sa il tin langa mine nu pot. Am nevoie de afectivitatea lui cu care m-am obisnuit dar nu mai vreau sa fiu sufocata cu asta. Poate ma contrazic prin ce spun aici dar asa suntem noi fetele, nu stim niciodata ce vrem.
Momentam vreau sa ma distrez si sa imi vad de facultate singura sau nu... Vreau sa nu regret nimic si sa nu mai traiesc in trecut.
Mda... Nasol, ce sa zic. Dar, daca tot 'ne batem' in proverbe, este unul care spune ca 'Ce nu te omoara te face mai puternic' si sa stii ca asa si este. Este, intr-adevar, foarte neplacut sa stai pe bara si sa privesti cum ea/el isi cauta fericirea in alta parte, parand ca a uitat complet de tine si de tot ce a fost. Dar ea nu a uitat. Si crede-ma, sunt fata! (ma voi limita la a vorbi despre ea, cea care a plecat)
Desi iti sunt clare toate motivele, desi stii unde ai gresit si ce ai fi putut indrepta, intrebarea 'De ce' te va bantui o vreme indelungata de acum incolo. Vei cauta explicatii peste explicatii, acuzand-o majoritar pe ea - ea a initiat despartirea, ea s-a 'reprofilat', ea, ea, ea si numai ea! Ii vei cauta nod in papura, neglijand poate greselile tale, rautatile pe care poate i le-ai spus, indiferenta ta cand avea cel mai mult nevoie de tine. Stuff like that :) Dar depinde numai de tine cand va veni momentul in care vei spune: 'Warum ist doch egal' (era o melodie mai veche), ceea ce tradus inseamna: 'Nu mai conteaza de ce'. Resemnare, da. Si va veni, vei uita, te vei implica intr-o noua relatie care (cel mai probabil) se va termina intr-un mod asemanator, independent de cine va hotari sa ii puna capat. S.a.m.d. Ideea e sa continui sa gandesti pozitiv si totul va fi bine.
Stiu, ACUM spui ca nu se poate, dar mai incolo vei rade de cum te zvarcolesti momentan si cum o visezi si cat de gol e locul de langa tine fara ea. Se va umple. Cert!
Si, daca te intereseaza si parerea altora (respectiv a lui Tudor Chirilia), there u go:
http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/la-despartire.html
Mult succes!
-te prinzi tu de la cine ;)-
Intotdeauna m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca Cristos si Maria Magdalena s-ar fi ales cu niscai boli venerice de pe urma interactiunii spiritual-fizice. Oare divinitatea te pazeste de sifilis?
Revenirea mea in lumea acestui blog are scopul de a reintregi o feerie care s-a frant odata cu ultimul meu comentariu. Intentionez sa ma folosesc de un cuplu celebru pentru a ilustra cateva idei esentiale in demontarea unor teorii, sustinerea altora, cat si pentru a-mi satisface scopurile perverse.
Pe baza analizei mele, vom putea cere consiliului suprem sa stabileasca daca 'teorema' ta este, sau nu, infailibila.
Sa incepem, evident cu sfarsitul. Asta pentru ca in acest 'caz', sfarsitul ofera cuplului sentinta de dizolvare, prin simplul fapt ca partenerul de sex masculin se tragea dintr-un soi de vita nobila. Ei, bine, barbatul s-a tirat la tac-su, si a lasat saraca femeie cu burta la gura (din cate ne spun templierii).
Acum, sa ne intoarcem la faza de inceput: Intalnirea propriuzisa. Aici, apare problema - nu s-au intalnit nici in club, nici prin prieteni, nici pe internet, ci langa templu. Masculul si-a flexat musculatura, improscand in stanga si-n dreapta cu miracole, inviind morti putreziti, creand, astfel faimosii zombie, transformand laptele din sanii mamelor in vin, facand sugarii sa intre in coma alcoolica. Femeia s-a gandit: lasa, il aduc eu cu picioarele pe pamant. Nu a mers. Nimic nu a mers. A plecat si a lasat-o balta.
Iar burta era umflata de la ciroza. Saraca femeie a recurs la alcool pentru a putea trece peste noptile in care armasarul nu venea acasa, petrecand pana tarziu cu apostolii la sinagoga sau, mai rau, aducand prejudicii negustorilor din templu. S-a intors la tac-su si a lasat in urma totul schimbat, mirosind a vin de impartasanie si tamaie. Un vis, din care te trezesti in fiecare noapte inainte de culcare intrebandu-te 'de ce?'. De ce a inceput totul, de ce s-a sfarsit? De ce a fost cum a fost? Invata de la acest cuplu legendar si raspunsul iti va fi dat in vis, sub o forma care nu te va putea lasa sa dormi linistit multa vreme.
Acum a venit momentul concluziei. Totul e relativ, oamenii sunt schimbatori iar Basescu nu minte niciodata.
Lasati copiii sa vina la mine.
Cristos
Nu e unul dimtre lucurile pe care le fac de obicei, dar ma simt obligat fata de intreaga creatie sa revin cu un comentariu legat de acest 'articol'.
Am analizat cu mare atentie simulacrul tau si am reusit sa deduc urmatoarele:
-esti un cuceritor, in mod cert si, la fel de sigur ai avut atat de multe relatii incat ti-ai format o cultura extraordinara in aceasta privinta.
-esti un geniu neinteles, un artist captiv in forma umana si te chnui zilnic sa te integrezi.
-prietenii vorbesc despre tine doar la persoana a treia, numindu-te guru.
-petreci mult timp la metrou si, probabil, acolo iti consumi victimele neajutorate, satisfacandu-ti poftele animalice, dupa care suferi profund pierderea fiecareia/fiecaruia dintre ele/ei.
Desigur, e posibil sa gresesc in legatura cu toate aceste supozitii in situatia in care analizez, inca odata cazul tau din punct de vedere freudian. Astfel pot deduce doar ca esti un copil singur, crescut doar de parintele de sex feminin, probabil o persoana posesiva.
Ma sperie ideea ca o persoana ca tine poate avea un blog, avand in vedere simptomele pe care le prezinti. Situatia ta poate fi inteleasa doar de un psiholog certificat, nu de cititori nevolnici care sa-i sporeasca patetismul.
Cristos
Pentru domnul ce publica comentarii sub pseudonimul “Cristos”
Dincolo de o oarecare indemanare in a utiliza cuvinte (abilitate valoroasa in orice context social –motiv probabil pt. care doresti sa o exersezi oriunde si oricum poti), personal nu inteleg ce scop au comentariile tale la adresa posesorului blogului.
Incerci sa lasi de inteles ca domeniul psihologic ti-ar fi familiar la un nivel academic… In situatia in care ai o pregatire terapeutica adecvata este cel putin surprinzator modul in care iti exprimi niste supozitii bazate pe un numar restrans de informatii. Ar fi trebuit sa fi cel putin empatic fata de incercarea posesorului blogului de a gasi un sens experientelor prin care a trecut, indiferent de modul cum abordeaza respectivele evenimente. Ne construim si redefinim identitatea pe baza semnificatiei pe care o acordam experientelor ce ne-au marcat. Acorda-i te rog dreptul de a-si gasi propriul drum cu demnitate …poate cineva va face acelasi lucru pentru tine, candva, cand iti vei recunoaste vulnerabilitatea si posibilele tendinte psihotice.
Cat despre finalul ultimului tau post:
“Ma sperie ideea ca o persoana ca tine poate avea un blog, avand in vedere simptomele pe care le prezinti. Situatia ta poate fi inteleasa doar de un psiholog certificat, nu de cititori nevolnici care sa-i sporeasca patetismul.”
poate ca ar fi nevoie sa acorzi mai mult timp explorarii propriilor traume si conflicte internalizate. De asemenea, poate ca vei invata sa respecti si alti cititori ai blogului (ai spatiului virtual in general), indiferent de nivelul intelectual pe care tu presupui ca acestia l-ar avea. Toata lumea are dreptul sa-si caute autenticitatea, indiferent de abilitatile intelectuale dupa care sunt deseori etichetati.
Adrian
Cristoaasee!!! Exclamatia este valabila si ca apelativ. “Sa ti se taie capul!” ca tot vorbim in maxime sau proverbe..
Cate idiotenii pot debita unii- te numeri printre ei, poti fi sigur!
Este foarte cert faptul ca vorbeste gura fara tine, sau uneori crezi ca sinapsele se realizeaza mai rapid decat le comanzi si apar in scris numai “poame”- sensul peiorativ. Te ai intrebat intotdeauna si se pare ca nu ai gasit un raspuns corect..termenul de “veneric”, prin definitie nu poate fi asociat cu “spiritual”. Prima propozitie – nonsens. Nu te gandi ca iti analizez greselile gramticale, nici vorba. Ai invatat sau NU in scoala generala despre aceste minunatii. Comentariile tale nu au nicio legatura cu articolul..daca vrei sa vorbesti vrute si nevrute, sa traiesti cu impresia ca ai talent, poti urma studii de specialitate. Poti sa devii scriitor..”sa vedem cine te cumparaaa”.
Comentariile tale ulterioare nu se refera decat la parodia realizata dupa filmul 300..In cazul in care nu l ai vizionat, nu ti l recomand, pentru ca este un film foarte prost.
O alta variant ar fi sa credem, din spusele “Tale” ca ai vreo legatura cu templierii care ti au povestit cum a stat exact treaba despre care povestesti cu atata siguranta.
Intelegem ca vrei sa ti reintregesti feeria, sa ti satisfaci scopurile perverse si tot ce ai mai enumerat acolo, dart e rugam sa le realizezi in alta parte..esti deranjant.
Adrian a fost mult prea delicat si poate nu a reusit sa te faca sa intelegi ca relativitatea nu este o notiune despre care sa iti permiti sa vorbesti..atat timp cat tu crezi ca Basescu nu minte niciodata – asta e informative divina sau tot de la muritorii templieri??
Se pare ca esti clarvazator sau o specie mai antica de Harry Potter, ai puteri magice si vezi persoana caruia te adresezi. Cunosti cumva personal posesorul blogului? Din cate se pare, NU. Doar iti dai cu parerea..Artistul captiv sau geniul neinteles este o proiectie a ta din cate evidentiezi prin cuvinte.
Nu iti recomand sa mergi la psiholog, pentru ca sunt o persoana care incurajeaza evolutia naturala/ nemodificata a fiintei umane.
Daca tot te sperie ideea ca o persoana ca cel care a initiat articolul poate avea un blog, atunci “Intreaga creatie” iti este recunoscatoare daca nu mai aberezi pe o tema data.
A.S.
Pentru raspunsul la intrebarea “de ce?” va pot recomanda numai cartea lui Frederic Beigbeder “dragostea dureaza trei ani”. Sper din suflet ca nu veti prelua ca atare informatiile, ci veti lasa loc de interpretari. Este ideea directa pe care o transmite autorul. Poate veti avea ocazia sa vizionati si piesa de teatru care se joaca din cand in cand in “laptaria Enache” din Bucuresti.
Prin notiunile de “el”-“ea” apar diferentele. Asemanarile le pot descoperi numai “EI”. Luptati pentru ceea ce considerati ca merita si sa nu va para rau.
Un prieten spune mereu dupa fiecare masa “mai bine sa mi fie rau, decat sa mi para rau!” Aplicati zicala si in cazul cuplului! Pentru ca in orice fel s-ar termina, veti sti sigur ca nu a fost rau. Nu suntem capabili ca fiinte umane, prin constitutie, sa ne facem ranim voit. Daca gresim, nu ester au, invatam, daca riscam, mizam tot/orice pentru dragoste - nu poate fi decat BINE.
A.S.
Si? New blog-post, pe cand?
Daniel, mi-as dori sa scriu cat mai mult, dar prefer sa gasesc un subiect cat mai interesant pentru fiecare nou-post. Stay tuned!
OK. Ma abonez la feed sa nu mai ratez ceva(post nou/comentarii). Bafta!
Discutiile legate de relativitate nu pot fi decat niste bolboroseli interminabile cu rezultate ... relative. Cele legate de relativism, pe de alta parte, sunt lungi, plictisitare si asezate in umbra relativitatii, rezultatul fiind masurabil doar in numarul de cucuie. Cuvintele cu greutate dintr-o ofensa pot aduce doar laude, prin insasi tentativa de a conferi complexitate acesteia. La fel cum orice tentativa de a-mi realiza un fel de psihanaliza este la fel de inutila ca a privi ritualul de imperechere al mustelor (inexistent - spun ca sa nu fiu cumva interpretat gresit). Ce-ati face daca v-as spune ca nu sunt o singura persoana? Ce-ati face daca v-as spune ca sunt doar jumatatea unei persoane? Este inutil sa va bateti capul, intru-cat m-ati convins ca nu aveti capacitatea de a privi dincolo de cuvinte. Voi, ce aruncati cu pietre, v-ati vedea vreodata prieteni ai mei? Ati sari alaturi de mine in prapastie? Eu cred ca pot depsita persoanele care sunt nehotarate in a sari sau nu. Asa ca le dau un mic impuls. Pe care fiecare il interpreteaza cum vrea. Daca il va folosi pentru a se arunca, sau pentru a se retrage de pe marginea prapastiei... totul e relativ. Referitor la stilul in care scriu - Adevarata provocare e sa gasesti sensul in ceea ce aparent este un nonsens, si sa cresti prin intelegerea a ceea ce este menit esecului. Faptul ca tot ceea ce am spus a fost citit si catalogat drept aberatie ma face sa dau un verdict clar si cat se poate de simplu: imbecilitate. Motivul pentru care acest blog mi-a atras atentia este ca incerca sa clarifice unul dintre subiectele care risca sa amplifice pana la infinit efervescenta masei prin detasarea ei de spirit. Eu nu detin raspunsurile, doar incerc sa aflu adevarul din spatele cuvintelor fiecarui om. Mi-am premis sa trag niste concluzii despre 'posesorul acestui blog' din ceea ce a scris nu pentu ca sunt 'un nenorocit arogant' ci pentru sunt de parere ca posed ceea ce se numeste indiferenta educata.
Domnului care se semneaza A.S. - citeste definitia ironiei, petrece-ti cativa ani exersand-o, fa si o facultate pe tema asta si apoi reciteste comentariul meu. Poate intelegi ceva. Eu am pus un nas rosu acestui blog si l-am transformat in clovn. Daca e sa ne rezumam la a arunca cu rahat, nu sunt entitatea (sunt mai multi, jumatate, un sfert de jumatate de mai multi cum vreti voi) pe care sa o provoci la asa ceva. Pentru ca arunc bine cu rahat.
Mare dreptate ai. Ne complacem in a gasi solutii miraculoase in loc sa rezolvam problemele de fond. Nu stim sa cedam cand trebuie si continuam sa ne chinuim inutil. Si cea mai mare parte dintre noi trecem prin asta si lasam timpul sa rezolve lucrurile. Nu se rezolva de la sine daca nu miscam nimic!
Foarte tare articolul.....spuneai la un moment dat de cei care pot aparea ca si "alinare" la "durerile" provocate de asa numita relatie lungita......este intr-adevar foarte aiurea sa fii in acea postura....eu stiu cum e din pacate si nu doresc nimanui sa fie vazut ca o "alinare"... Sincer ma seaca atitudinea asta din partea oamenilor..... vrei un prieten care sa nu te lase niciodata? cu care sa poti vorbii orice? la care sa te poti plange cand "D-ul" tau face faze aiurea? vrei sa ai pe cine mangaia si alinta tot timpul???? IA-TI FRATE UN CAINE!!!!!! nu te mai baga aiurea in mici aventuri cand u esti un/o deprimat/a ca te-a lasat "iubitul/a". pentru toti cei care doresc o simpla alinarea doresc sa va spun ca doar cu atat o sa va alegeti si daca nu treceti peste acea "perioada" o sa traiti intr-o lume ideala plina de amar si de oftaturi inutile!!!!!
Ca sa inchei.....copii viata e prea scurta sa visezi la un fat frumos pe un cal alb..respectiv la o Ileana Cosanzeana!!! cand s-a terminat terminat trebuie sa ramana!!!!!!
Va pupa nenea ;)
Aceste amaraciuni ale despartirilor cred ca nu sunt altceva decat urmele lipsei de sinceritate si comunicare. (de ce aceste lipsuri?)
Cum sa poti spune ca un sentiment de dragoste tine o anumita perioada de timp? (de ce doar atat?) Sigur nu este altceva, uneori doar o atractie fizica?
Si chiar daca nu este doar atractie fizica, ce faci atunci cand te lovesti de un zid de care nu poti sa treci in dorinta de a intelege gandirea celeilalte persoane? (de ce acel zid?)
Mai e si cazul in care iti dai seama ca esti singura persoana care isi doreste o anumita forma a acelei relatii. (de ce singura persoana?).
Dar nu ai atlceva de facut decat sa mergi mai departe, la urmatoarea statie.
1. superb post-ul
2. cele... felicitarile mele.. ai surprins esentialul
3. crisu a recunoscut.. citez "ai avut deptate... chiar ma regasesc in ce a scris celestin" (a fost fenomenal momentul in care a recunscut, trebuia filmata faza... si da.. inca e cu marele D... din pacate)
4. pacat ca se rateaza momente frumoase din viata tocmai pentru ca se acorda prea mult timp D-urilor
5 ar mai fi multe de scris,dar ma rezum doar la FELICITARI (inca o data) :d
uuuuuu... si inca ceva... nu stiu cine-i Anonimul care a indraznit sa strice post-ul cu comentariile lui de mare geniu.. dar dk nu stie sa aprecieze ceva,ii sugerez sa nu mai citeasca blog-urile altora. ma rezum la atat ca, la urma urmei e vorba de libera exprimare; dk vrei sa fi un bou/vaca cine sunt eu sa-ti interzic
Ana-Maria
Incep prin a spune ca ai surprins toate aspectele unei relatii trecatoare si de pe urma careia suferi suficient de mult. Deci da, sunt de acord cu ea. Acum, ca deja am trecut prin asta si deci experienta personala vorbeste, daca ar fii sa analizez pas cu pas desfasurarea unei relatii, as spune ca inante sa intri intr-una trebuie sa fii sigur ca ai toata increderea in persoana respectiva, asta insemnand timp sa o cunosti foarte bine si nu ma refer la cateva saptamani. Adica sunt genul- "friends first". In teorie nu am ajuns inca la stadiul de reimpacare sau a treia persoana in relatia mea recenta, dar acum stiu sigur ca nu trebuie sa fac asta. Aici ma ajuta pe mine teorema aceasta. Avand in vedere ca am auzit de cele mai multe ori cazuri de genul acesta, gandesc un pic si decid sa nu ma mai angajez in nici o relatie pe viitorul apropiat. Ideea e ca putem evita sa parcurgem etapele acestei teoreme, daca am gandi putin si daca bineinteles am avea rabdare, ceea ce imi propun si eu de acum incolo. Si credeti-ma chiar se pot evita relatii fara nici un viitor si acum ca sunt la etapa despartirii initiale, sper sa pun punct definitiv si totul sa ramana o amintire si o experienta de viata.
Trimiteți un comentariu