... Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga.
Iata ca, in sfarsit, a venit: Primul post pe 2010!
As vrea sa va vorbesc de cuplurile ce au la baza un model foarte intalnit de relatie pe care l-am studiat amanuntit, luand parte in toate rolurile posibile de mai jos (exceptand partea feminina, desigur :) ).
1. Descrierea:
Ea este o fire sentimentala, romantica, atenta la detalii, sociabila, devotata prietenilor dar si usor influentabila. De asemenea, nu spune tot ce simte, nu pentru ca nu vrea ci pentru ca vrea sa creada ca nu e asa.
El este linistit, sincer, implicat in viata de familie, cu aspiratii ce nu ies din comun. Pe de alta parte, are idei fixe, este gelos si egoist.
2. Cum se cunosc?
Intr-unul dintre cele mai banale moduri: In club, prin prieteni, pe Internet.
3. Ce ii atrage?
Amandoi sunt atrasi unul de calitatile celuilalt, intr-un mod foarte puternic si cu mari sperante in viitor. Ea, desi constientizeaza din primul moment ca el are si defecte, merge cu ideea ca aceste lucruri se vor schimba. (Ca o prima observatie: Nu-i asa!)
4. Durata: Minim 2 ani si jumatate.
Relatia incepe excelent, decurge perfect pe toate planurile (in primul rand fizic dupa care sentimental), pana cand apare momentul critic, nascut dintr-o prostie, cel in care partenerii au prima lor cearta adevarata. Specificul acestui moment, fata de alte certuri, este ca in punctul sau culminant se ajunge la o jignire spusa de el la adresa ei, la o palma data sau la un gest necugetat.
Pentru multi, aici s-ar opri relatia pe motive de incompatiblitate, dar se produce o impacare extraordinara care este vazuta de parteneri ca „un nou inceput” si/sau „un lucru bun pentru relatia noastra pentru ca am invatat ceva”. De aici relatia este „lungita”.
Ce vreau sa spun prin asta?
Pe romaneste, nu mai are sens.
Detaliat, in subconstientul ei sunt vizibile din ce in ce mai clar defectele pe care a incercat sa le schimbe, isi doreste sa acorde mai multa atentie vietii sociale. Aceste lucruri nu sunt expuse si in constient, ceea ce este o greseala imensa, deoarece la fiecare discutie mai aprinsa, se lovesc amandoi de ele. Aceste discutii in contradictoriu isi gasesc rezolvarea in acelasi mod (sau in cel mai bun caz in moduri similare) de fiecare data. Acest mod poare fi ceva legat de placerea fizica (cel mai des) sau niste cuvinte/cadouri.
Din pacate perioada pana la momentul critic este (mult) mai mica in comparatie cu restul.
Un alt moment, pe care nu il pot defini exact, este cel in care relatia se bazeaza pe obisnuinta, pe rutina. Aici, el realizeaza in subconstient, ca relatia nu are sens dar se straduieste, cu orice pret sa tina de ea, chiar daca spune/face lucruri diferite fata de ce simte.
De aici, urmeaza iar o perioada mai grea, in care cuvantul „despartire” este spus din ce in ce mai des, oamenii din jur deja isi dau seama ce ce gandesc partenerii in subconstientele lor, care este de fapt adevarul despre situatie.
In mod logic si evident se ajunge la despartire. Despartirea initiata de ea, este vazuta de el ca fiind cel mai rau lucru si are la baza motivele de care ea si-a dat seama. In functie de firea detaliata a lui, pot exista diferite reactii. Cert este ca, dupa ceva timp, se produce o alta impacare extraordinara, venita tot din partea ei (cu sau fara insistentele lui).
Perioada ce urmeaza este total diferita de ce a fost pana acum, el se schimba, parca este exact cum si l-a dorit ea si totul pare a fi din nou minunat si roz(sau alta culoare, dupa preferinte).
Un proverb celebru spunea ca „Lupul isi schimba parul, dar naravul ba”. Aici isi gaseste o aplicabilitate perfecta pentru ca dupa scurt timp problemele vechi revin in aceleasi forme.
Din momentul acesta ramane la latitudinea caracterului ei cum se produce despartirea finala. Pot exista mai multe cicluri de impacare/despartire, in care impacarile sunt bazate pe „zona de confort” in care este situata ea (ma refer, in principiu, la obisnuinta cu niste lucruri aparent esentiale) iar despartirile sunt datorate intotdeauna acelorlasi probleme enuntate si deduse mai sus. Mai este si cazul in care apare a treia persoana care este total diferita si potrivita fie pentru ea, fie pentru el, cu singura diferenta ca daca apare in viata lui acest lucru nu o sa fie stiut si va fi pastrat ca o solutie de back-up in cazul in care „lungirea” relatiei nu mai are succes.
La un moment dat are loc si despartirea finala. Aici deosebirea consta in sentimentul ca s-a facut tot ce se putea face. Cand acest lucru are loc, amandoi sunt deja resemnati.
Ar mai fi de spus ca „tot ce se putea face” poate insemna si o alta relatie dintr-o parte (cel mai frecvent a ei) care sa fie aparent una extraordinara, din pacate aceasta nu are o finalitate deoarece este necesara o perioada de timp care sa treaca pentru a se curata subconstientul de elementele esentiale din trecut.
Este trist ca aceasta relatie nou-aparuta ar putea fi perfecta pentru cei ce iau parte la ea, dar datorita motivelor ce genereaza impacarile spuse anterior este foarte greu pentru a treia persoana implicata sa inteleaga raspunsul la o intrebare simpla care de obicei este: „De ce?”
V-am povestit cam care este tiparul relatiei, pe care o voi numi ca apartinand „Teoremei D”, un nume dat de o astfel de situatie.
Astept comentariile voastre cu mare interes pentru a generaliza cat mai bine aceasta „teorema” si pentru a putea vedea cat mai obiectiv aceste situatii si pentru a gasi un raspuns la intrebarea „De ce?”.
Cea mai importanta concluzie a „Teoremei D” este ca toti oamenii implicati au de suferit (Ea, El, Prietenii/Familile lor si daca este cazul alte persoane care ar putea fi implicate in relatiile de moment discutate mai sus).
Cel mai trist este ca toate aceste intamplari genereaza amintiri, care se pot reactiva chiar si cand se aude ceva banal ca: „Urmeaza statia Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga”.
Aproape 2 ani de cand nu am mai
scris nimic aici. Sunt foarte uimit de faptul ca printr-un mod miraculos,
dintr-o data, am un chef nebun de a scrie. Ce? Orice.
