Evadare ! (partea a doua)

In articolul precedent va povesteam despre prima saptamana din concediu.
Dupa ce m-am acomodat cu limba noastra, am decis sa fac si un tur de tara, in saptamana ramasa.

Cu scopul final al unei calatorii in interes de serviciu la Timisoara, am pornit spre prima destinatie: Manastirea Putna.
Din Targoviste am plecat 3 iar de la Putna am ramas doar doi deoarece un fost coleg urma sa petreaca o saptamana acolo.

Am fost fascinat de cat de frumos poate fi am luat micul dejun alaturi de un grup de aproximativ 60 de persoane la o masa imensa langa Manastire.
In continuare am plecat spre Piatra Neamt unde am fost trezit la realitate de o durere cumplita de masea, atenuata de niste antibiotice.

In orasul de la poalele Ceahlaului am avut parte de o companie extraordinara: grupul de prieteni de acolo. Timp de doua zile, am gasit noi zone interesante ale orasului precum si am urcat pe jos si am coborat cu telegondola de pe dealul de langa oras.

Cu parere de rau ca trebuie sa plecam, ne-am luat ramas bun si ne-am intors in Suceava, unde am luat o masa copioasa in stil moldovenesc ce cuprindea o ciorba Radauteana (dupa mine, cea mai buna ciorba) pe care o recomand oricui.

Ne-am plimbat un pic prin oras si am ajuns la Aeroport unde am fost imbarcati in cursa catre Cluj, unde am ajuns dupa 30 de minute de zbor.
Aici am fost primiti de un prieten pentru a putea face un dus (multumim!) si ne-am plimbat printr-un mall.
Ajunsi la gara, am avut parte din plin de serviciile CFR, avand o intarziere de 120 de minute la trenul ce ne ducea catre destinatia finala: Timisoara.

In Timisoara m-am despartit de colegul meu ce s-a plimbat prin oras cat timp am facut vizita de serviciu la Regia de Transport.
Pe seara, ne-am plimbat prin centrul universitar si am dormit neintorsi in trenul spre Bucuresti-Targoviste.

In cateva cuvinte: Moldova, Ardeal, Banat.
In alte cateva cuvinte: Avem o tara extraordinara!

Evadare ! (partea 1)

Acum 3 saptamani semnam o cerere de concediu. Asa a inceput una dintre cele mai frumoase vacante pe care le-am avut. Dupa ce am pus totul la punct am plecat. Directia? Viena.
Pe drum am avut parte de primul incident neplacut, respectiv camera mea foto a suferit un contact cu asfaltul, si a trebuit sa folosesc telefonul si camerele prietenilor pe tot parcursul excursiei. Dar, acum constat ca mai bine ca asta a fost singurul mare ghinion.
Trecand prin autostrada extrem de plictisitoare a Ungariei, am ajuns in Viena. Sunt convins ca de fiecare data cand o sa ma mai duc pe acolo, o sa fiu la fel de placut surprins de tot ce se intampla. Aici am reusit sa incerc prima data senzatia dintr-un cart, in parcul Prater, la recomandarea unui prieten. A fost extraordinar, pacat ca nu m-am descurcat eu bine din prima, experimentand si contactul direct cu parapetii de protectie.

Cele 3 zile planificate aici au trecut foarte repede si in a patra zi ne-am urcat in masina spre Stuttgart. Aici, un pasionat al culorii verde ca si mine ar simti o atmosfera in care si-ar dori sa traiasca tot timpul. Totul era verde. Orasul, fara blocuri enervant de mari, fara o zona industriala ce acapareaza toata aglomeratia urbana, ce mai... un loc superb. Daca in zonele periferice puteai sa crezi ca esti intr-un sat, zona centrala era plina de elemente ale lumii moderne, magazine, restaurante, alei pline de oameni dar exact asa cum ar trebui sa fie.
Timpul petrecut aici a trecut mult mai repede decat in Austria, in ultima seara avand parte de o masa cu adevarat traditionala si de o bere pe masura.

In ultima zi urma sa aibe loc separarea, si asa s-a si intamplat. Eu m-am urcat in tren spre urmatoarea destinatie: Heidelberg. In acest oras medieval am avut placerea de a ma intalni cu o buna prietena, am vizitat Campusul Universitar precum si toate atractiile turistice. Zona centrala avea un aer de Sibiu, dar era departe de orice termen de comparatie exacta.

Spre seara am avut parte de adevarata distractie: Vin si muzica buna intr-un club PE BUNE. Adica? Fara fum de tigara, oameni care si morti de beti isi cereau scuze daca se loveau de tine, fara scandaluri, foarte tare!

Pentru a putea sa faceti o comparatie, in Heidelberg m-am uitat de trei (da trei) ori la ceas: Odata la 10:00 cand am remarcat ca trenul ajunsese la timp, odata la 17:00 si dimineata la 02:30 cand alarma suna cu disperare.

Daca acceptam ca si corect proverbul "Timpul trece repede cand te distrezi", va las pe voi sa faceti analogia.
Revenind la alarma mea... mai bine nu reveneam pentru ca imi aduc aminte de cat de rau mi-a parut ca trebuia sa plec, dar cu un bilet "non-refundable" era singura varianta viabila. Dupa ce am strabatut orasul pe jos (nu era atat de mic)si cum nu aveam bagajul cu mine unde trebuie, a trebuit sa alergam ceva. Intr-un final fericit am fost condus la gara de o adevarata gazda (mii de multumiri) si la ora 04.28 am avut parte de primul meu contact cu un tren ICE.

Amuzant mi s-a parut faptul ca mai aparea din cand in cand pe ecrane "Current speed: 200km/h", dupa ce am petrecut doua ore si in Frankfurt am ajuns la destinatia finala din Germania: Aeroportul Koln/Bonn.
De aici am ajuns la Bucuresti, unde am avut ceva probleme in a ma acomoda cu limba romana iar pe drumul spre Targoviste am dormit extraordinar de bine.

Feel the music

M-am hotarat sa reiau discutia despre muzica si sentimente.
Ultima perioada a fost una in care mai nimic nu a mers asa cum ar fi fost bine, stiti voi senzatia atunci cand sunteti prost intelesi, cand parca totul se intampla impotriva voastra.

Ei bine... ideea este ca a fost foarte interesasnt ca eram odata pe strada, ascultand radio si parca simteam ca ma urmarea o melodie. Nu intelegeam eu foarte bine versurile dar am aflat cum se numeste si m-am hotarat sa o analizez mai amanuntit. E bine... am aflat ca versurile se potriveau exact situatiei descrise de mine mai sus.

Dupa un timp, mi-a mai fost recomandata o alta melodie foarte interesanta, care in schimb a avut un alt impact asupra mea: Venea cu un fel de rezolvare a problemelor, mesajul ei principal(asa cum l-am vazut eu) este cel in care problemele trec in timp asa cum anotimpurile se schimba.

Nu am sa va descriu mai multe legate de aceste melodii ci va voi pune 2 link-uri catre ele (in ordinea cronologica in care vi le-am descris mai sus) pentru a le asculta mai bine (asta daca doriti), cu rugamintea de a citi versurile cu mare atentie (la prima melodie le aveti pe ecran iar la a doua sunt in descriere).

Prima melodie - Click Here

A doua melodie - Click Here

Deci, dragii mei, Auditie placuta!

La munca! Sau...mai bine...Lasa!

Tare amuzant si in acelasi timp interesant este faptul ca mare parte din noi avem vacanta si inainte si dupa vacanta propriu-zisa. Motivele cel mai des intalnite sunt de forma Mai sunt x zile pana la vacanta si Au trecut y zile de la vacanta.

Un exemplu elocvent este Pastele, ce tocmai a trecut. Imi aduc aminte cum in saptamana de dinainte toata lumea nu avea chef de munca (si nici nu prea munceau) pentru ca... Vine Pastele! si acum inca aud ca Poate nu ne-am trezit bine dupa Paste, Nu am facut ore la liceu pentru ca... a fost Pastele precum si Deja la Serviciu? Pai nu a fost Pastele?

Cu aceste mici observatii nu am vrut sa pun in evidenta un alt fapt ce ne caracterizeaza, dar nu va pregatiti sa va treziti prea repede pentru ca... Vine 1 Mai ;)

Easter

Primesc destul de des reclamatii referitoare la lipsa continuitatii articolelor pe blog. Credeti-ma ca as vrea sa scriu cate ceva in fiecare zi dar abia gasesc timp pentru verificarea mailului ca ma si ia somnul.

Schimband subiectul remarcam ca ne aflam aproape de sfarsitul Postului Pastelui, pe care unii l-au tinut (mai mult sau mai putin). Drept urmare urmeaza o perioada frumoasa, plina de mancare, iepurasi, cadouri, week-end prelungit, vacanta, slujba de Inviere, plimbari cu prietenii, etc.

Sunt convins ca cel putin unul dintre elementele enumerate mai devreme se regaseste si in planurile voastre viitoare si nu imi ramane decat sa va doresc sa va distrati cat de mult puteti, sa profitati din plin de fiecare moment si, evident, cea mai importanta urare: Pofta buna!

All the lost souls

Iata ca a ajuns si pe la noi prin tara si James Blunt, lucru care m-a bucurat deoarece de melodiile sale ma leaga un numar mare de amintiri. Acest lucru a constituit un motiv intemeiat pentru a ma prezenta la concert, randul 3 chiar :)

Buuun... cu biletele luate aflu cu 2 saptamani inainte ca locatia se muta de la Romaero la Sala Polivalenta si ca biletele raman valabile deci imi spun ca nu ar trebui sa existe nicio problema.

Ajunsi la Sala Polivalenta, intram si suntem informati de un agent de paza ca nu avem voie cu aparate foto (ma rog) si cu apa (?!) si ca ne roaga sa punem apa jos, langa el, langa alte cateva sticle. Ne conformam si mergem la scanarea biletelor unde, evident, pe ecranul dispozitivului ce le scana a aparut mesajul "COD INVALID". Suntem indrumati sa stam la alta coada (a doua) pentru a ni se preschimba biletele. Aici aproximativ 20 de persoane deja incepusera sa isi exprime nemultumirea privind timpul mare necesar acestei operatiuni. Cu intrebarea "Ce dureaza atata?" in minte decid sa trag cu ochiul peste geamul ghiseului respectiv unde nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca toti cei ce aveau aceasta problema erau cautati intr-un tabel (pe hartie), fara vreo sortare dupa nume, dupa care datele erau din nou introduse in calculator si tiparit alt bilet. Dupa ce am fost gasiti in tabel prin aceasta metoda ultramoderna de cautare, am reusit sa intram.

In holul principal am gasit, printre jurnalisti, diferite magazine care vindeau, evident si apa (cu un mic adaos). Trecand peste acest procedeu tipic romanesc am ajuns in sala iar concertul a inceput.

Fiecare cantec s-a auzit impecabil, avand in mod evident de a face cu adevarati profesionisti in domeniu. Iar luminile au creat o atmosfera foarte bine aleasa, specifica fiecarei melodii. A fost amenajata si o mica scena in spatele salii unde James a cantat 2 melodii, spre fericirea celor care au platit mult mai putin si au avut locuri in zona respectiva, iar la melodia de final, "1973", am fost "asaltati" de o ploaie de confetii.

Mi s-a parut extrem de amuzant faptul ca de fiecare data cand James spunea un cuvant romanesc "multumesc" sau chiar "multumesc mult" toata sala exploda cu urlete si tipete.

Este de prisos sa mai adaug faptul ca 40-50% din spectatori aveau aparate foto la ei pe care le-au folosit nestingheriti, fiindu-le permis chiar de organizatori sa se apropie de scena pentru a-l fotografia mai de aproape pe James, care incerca sa se strambe de fiecare data cat mai patrunzator.

Una peste alta, concertul a fost foarte reusit iar eu sunt bucuros ca am reusit sa il vad.