TIFF

Intotdeauna m-am gandit care o sa fie primul articol scris din tren si se pare ca a venit momentul.

Sunt pe drumul Cluj – Targoviste, pe undeva in apropiere de Teius si ma intorc de la una dintre cele mai frumoase experiente de peste an: TIFF.

12 zile in care m-am rupt de orice inseamna cotitidan si am intrat intr-o alta lume.

Faptul ca nu stiu exact ce sa scriu despre TIFF dovedeste cat de complex este acest “fenomen”.

TIFF-ul m-a invatat ce inseamna sa traiesti clipa, deoarece acum doi ani am decis sa plec cu 3 zile mai devreme pentru a ma intoarce acasa, iar anul trecut cand nu am putut sa mai merg am simtit ce inseamna sa regreti cu adevarat ceva.

Tot TIFF-ul mi-a dat ocazia sa vad ce inseamna sa-ti placa ceea ce faci, dovada fiind cei aproximativ 300 de voluntari care munceau de zor in fiecare zi.

Prin natura jobului meu acolo (sa ma asigur ca fiecare sala de proiectie are subtitrarile necesare), ziua incepea in jur de ora 10 si se termina aproape de miezul noptii datorita proiectiilor open-air. Cu pana la 13 locatii pe zi, niciodata nu stiam ce probleme pot aparea si trebuia sa fim tot timpul atenti.

Ca orice inceput si acesta a fost cel mai greu: acomodare, subtitrari multe de prelucrat, oameni de cunoscut etc.
Pe masura ce zilele treceau, programul se elibera si puteam sa mergem la filme sau sa ne mai linistim.

Cu toate acestea, unul din dezavantajele in a lucra pentru festival, este ca nu am apucat sa vad decat 2 filme in toate aceste zile, lucru destul de neplacut dat fiind faptul ca eram inconjurat de cinematografe si sali de proiectie.

Departamentul in care am lucrat a avut alocati cam 30 de voluntari ce aveau o sarcina destul de neobisnuita (pentru cei ce nu stiu) si anume sa apese „space” la fiecare replica a unui film pentru a fi proiectata subtitrarea.

Dat fiind respectul meu pentru aceasta munca, am incercat sa ne adunam cat mai multi in barul oficial TIFF pentru party. Evident ca prezenta nu a fost nici macar aproape de 30 dar cei care am fost, zic eu ca am reusit sa ne simtim foarte bine, mai ales cand „berea-i gratis”. O realizare tare nostima a fost turnuletul de 100 de pahare de bere pe care le-am numarat cu mandrie.

Ca veni vorba si de chestii nostime, pe langa nervi si alergat de colo-colo, am avut parte si de un cearceaf cu dantela folosit pe post de panza de proiectie la filmul „Dracula” si de premiul special „Space-ul de Aur” acordat pentru apasarea temeinica a acestei taste pe parcursul festivalului.

Dupa cea de-a treia zi cand party-ul s-a terminat pe lumina, iar eu am fost intr-o cursa cu timpul pentru a prinde trenul, nu imi ramane decat sa ma bucur de aceste amintiri frumoase si in mod special sa le multumesc tuturor colegilor mei din ultimele 12 zile pentru ca ei sunt actorii principali in filmul „TIFF 2010”.

Urmeaza statia...

... Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga.

Iata ca, in sfarsit, a venit: Primul post pe 2010!

As vrea sa va vorbesc de cuplurile ce au la baza un model foarte intalnit de relatie pe care l-am studiat amanuntit, luand parte in toate rolurile posibile de mai jos (exceptand partea feminina, desigur :) ).

1. Descrierea:

Ea este o fire sentimentala, romantica, atenta la detalii, sociabila, devotata prietenilor dar si usor influentabila. De asemenea, nu spune tot ce simte, nu pentru ca nu vrea ci pentru ca vrea sa creada ca nu e asa.

El este linistit, sincer, implicat in viata de familie, cu aspiratii ce nu ies din comun. Pe de alta parte, are idei fixe, este gelos si egoist.

2. Cum se cunosc?

Intr-unul dintre cele mai banale moduri: In club, prin prieteni, pe Internet.

3. Ce ii atrage?

Amandoi sunt atrasi unul de calitatile celuilalt, intr-un mod foarte puternic si cu mari sperante in viitor. Ea, desi constientizeaza din primul moment ca el are si defecte, merge cu ideea ca aceste lucruri se vor schimba. (Ca o prima observatie: Nu-i asa!)

4. Durata: Minim 2 ani si jumatate.

Relatia incepe excelent, decurge perfect pe toate planurile (in primul rand fizic dupa care sentimental), pana cand apare momentul critic, nascut dintr-o prostie, cel in care partenerii au prima lor cearta adevarata. Specificul acestui moment, fata de alte certuri, este ca in punctul sau culminant se ajunge la o jignire spusa de el la adresa ei, la o palma data sau la un gest necugetat.

Pentru multi, aici s-ar opri relatia pe motive de incompatiblitate, dar se produce o impacare extraordinara care este vazuta de parteneri ca „un nou inceput” si/sau „un lucru bun pentru relatia noastra pentru ca am invatat ceva”. De aici relatia este „lungita”.

Ce vreau sa spun prin asta?

Pe romaneste, nu mai are sens.

Detaliat, in subconstientul ei sunt vizibile din ce in ce mai clar defectele pe care a incercat sa le schimbe, isi doreste sa acorde mai multa atentie vietii sociale. Aceste lucruri nu sunt expuse si in constient, ceea ce este o greseala imensa, deoarece la fiecare discutie mai aprinsa, se lovesc amandoi de ele. Aceste discutii in contradictoriu isi gasesc rezolvarea in acelasi mod (sau in cel mai bun caz in moduri similare) de fiecare data. Acest mod poare fi ceva legat de placerea fizica (cel mai des) sau niste cuvinte/cadouri.

Din pacate perioada pana la momentul critic este (mult) mai mica in comparatie cu restul.

Un alt moment, pe care nu il pot defini exact, este cel in care relatia se bazeaza pe obisnuinta, pe rutina. Aici, el realizeaza in subconstient, ca relatia nu are sens dar se straduieste, cu orice pret sa tina de ea, chiar daca spune/face lucruri diferite fata de ce simte.

De aici, urmeaza iar o perioada mai grea, in care cuvantul „despartire” este spus din ce in ce mai des, oamenii din jur deja isi dau seama ce ce gandesc partenerii in subconstientele lor, care este de fapt adevarul despre situatie.

In mod logic si evident se ajunge la despartire. Despartirea initiata de ea, este vazuta de el ca fiind cel mai rau lucru si are la baza motivele de care ea si-a dat seama. In functie de firea detaliata a lui, pot exista diferite reactii. Cert este ca, dupa ceva timp, se produce o alta impacare extraordinara, venita tot din partea ei (cu sau fara insistentele lui).

Perioada ce urmeaza este total diferita de ce a fost pana acum, el se schimba, parca este exact cum si l-a dorit ea si totul pare a fi din nou minunat si roz(sau alta culoare, dupa preferinte).

Un proverb celebru spunea ca „Lupul isi schimba parul, dar naravul ba”. Aici isi gaseste o aplicabilitate perfecta pentru ca dupa scurt timp problemele vechi revin in aceleasi forme.

Din momentul acesta ramane la latitudinea caracterului ei cum se produce despartirea finala. Pot exista mai multe cicluri de impacare/despartire, in care impacarile sunt bazate pe „zona de confort” in care este situata ea (ma refer, in principiu, la obisnuinta cu niste lucruri aparent esentiale) iar despartirile sunt datorate intotdeauna acelorlasi probleme enuntate si deduse mai sus. Mai este si cazul in care apare a treia persoana care este total diferita si potrivita fie pentru ea, fie pentru el, cu singura diferenta ca daca apare in viata lui acest lucru nu o sa fie stiut si va fi pastrat ca o solutie de back-up in cazul in care „lungirea” relatiei nu mai are succes.

La un moment dat are loc si despartirea finala. Aici deosebirea consta in sentimentul ca s-a facut tot ce se putea face. Cand acest lucru are loc, amandoi sunt deja resemnati.

Ar mai fi de spus ca „tot ce se putea face” poate insemna si o alta relatie dintr-o parte (cel mai frecvent a ei) care sa fie aparent una extraordinara, din pacate aceasta nu are o finalitate deoarece este necesara o perioada de timp care sa treaca pentru a se curata subconstientul de elementele esentiale din trecut.

Este trist ca aceasta relatie nou-aparuta ar putea fi perfecta pentru cei ce iau parte la ea, dar datorita motivelor ce genereaza impacarile spuse anterior este foarte greu pentru a treia persoana implicata sa inteleaga raspunsul la o intrebare simpla care de obicei este: „De ce?”

V-am povestit cam care este tiparul relatiei, pe care o voi numi ca apartinand „Teoremei D”, un nume dat de o astfel de situatie.

Astept comentariile voastre cu mare interes pentru a generaliza cat mai bine aceasta „teorema” si pentru a putea vedea cat mai obiectiv aceste situatii si pentru a gasi un raspuns la intrebarea „De ce?”.

Cea mai importanta concluzie a „Teoremei D” este ca toti oamenii implicati au de suferit (Ea, El, Prietenii/Familile lor si daca este cazul alte persoane care ar putea fi implicate in relatiile de moment discutate mai sus).

Cel mai trist este ca toate aceste intamplari genereaza amintiri, care se pot reactiva chiar si cand se aude ceva banal ca: „Urmeaza statia Piata Unirii 1, cu peronul pe partea stanga”.

Coincidentele

<<Ma aflam in metrou unde ma plimbam de la un cap la altul al acestuia. Am fost intors din drum cand am vazut o fata ce pur si simplu mi-a atras atentia.. Am ramas blocat stand sprijinit de peretii metroului, ascultam muzica si o analizam. Toate elementele de vestimentatie, castile albe de iPod, elementele fizice distinctive, totul a trecut prin filtrul gandirii mele, fara a ma gandi vreun pic "De ce o analizez pe fata asta?"

Marturisesc faptul ca daca nu coboram la aceeasi statie, probabil eu uitam sa cobor, lucru ce nu prea imi sta in fire.

Am trecut peste acest episod cu ajutorul unor prieteni care m-au antrenat in diferite activitati si l-am considerat dat uitarii.

Doua zile mai tarziu am cunoscut o alta fata ce semana perfect cu cea pe care am vazut-o in metrou, dar ciudat este faptul ca am realizat acest lucru abia dupa o zi, ceea ce m-a facut sa fiu si mai uimit de situatie...>>

Am scris cu Italic textul de mai sus pentru ca este o poveste, ce mi s-a intamplat, dar am vrut sa pastrez obiectivismul blogului deoarece pana acum nu prea am povestit intamplari personale si va intreb: "Oare totul este intamplator?" si "Ce sunt, de fapt coincidentele?" dar, mai ales "De ce simtim acel gol in stomac atunci cand avem de a face cu o coincidenta?".

Am auzit atatea raspunsuri la aceste intrebari incat am zis sa aflu si parerea voastra.

Speranta, inspiratie si cartuse de cerneala

Ma gandeam sa cuprind cateva idei esentiale intr-un singur articol. Stiu ca titlul este un pic cam ambiguu dar il vom dezvolta.

Voi porni de la un citat apartinand lui Victor Hugo care remarca faptul ca "speranta este cea mai mare dintre fortele umane". Trecand peste ideea de forta umana care nu mi se pare un termen potrivit, voi analiza ideea centrala a acestuia.
Speranta poate fi privita ca un ajutor in rezolvarea unor probleme, sperand in rezolvare, capatam acea energie pozitiva necesara pentru a realiza actiunile in vederea solutionarii problemei.
Pe de alta parte, speranta poate dauna deoarece exista oameni ce se hranesc sperand ceea ce ii face sa nu se mai concentreaze la realitate si este posibil sa inrautateasca situatia deoarece sunt si probleme ce nu se rezolva de la sine.
******
De astazi pot pune semnul egal intre inspiratie si revelatie. Nu imi vine sa cred ca, aflandu-ma intr-un magazin, printre cartuse de cerneala, mi-a venit in minte sa scriu acest articol.
Prin urmare, inspiratia poate lovi in orice mediu si cand ne asteptam mai putin. E pacat ca ideile ce ne vin in minte in acele momente sa se piarda datorita uitarii, recomandarea mea fiind cea de a recurge la toate mijloacele necesare pentru a vi le aduce aminte cand aveti nevoie.
Se face o diferenta clara intre inspiratie si motivatie. Una este sa ai inspiratia, respectiv ideea, de a realiza ceva dar pentru a avea motivatia si tot ce este necesar pentru a merge mai departe, este nevoie de ceva mai mult decat o lovitura de inspiratie.
Ca si ultim amanunt, consider ca atunci cand in procesul de inspiratie este implicata si o muza motivatia este asigurata, iar daca ideea nu este pusa in aplicare atunci inspiratia a lovit pe cine nu trebuie.
******
De asemenea, in complexitatea conceptului de speranta, trebuie luata in calcul si situatia cand doi oameni spera la ceva unul de la altul dar nimeni nu spune nimic. Din pacate, de obicei, se intampla ca aceste sperante (asteptari) sa fie marturisite prea tarziu.
In continuare, Victor Hugo mai spunea ca lipsa de speranta nu a existat niciodata, lucru perfect adevarat, avand in vedere ca speranta este atat de complexa si relativa, aceasta existand, intr-un fel sau altul, in fiecare.

Taria Barbateasca

Stiu ca unii dintre voi ati facut o fata ciudata cand ati vazut titlul acestui articol dar intr-un moment de inspiratie (ajutat de intamplarile recente) m-am gandit sa va povestesc si ceea ce cred eu despre acest subiect.

Unii (nu stiu daca neaparat cei care ati facut o fata ciudata) ati spune ca prin tarie barbateasca intelegem tot ce este legat de fizic.

In mare va dau dreptate, doar ca, daca generalizam, putem spune ca prin aceasta ne referim la puterea barbatilor de a face anumite lucruri dificile iar daca luam de buna afirmatia ca sentimentele sunt peste orice atunci putem spune ca taria barbateasca este caracterizata si prin realizarea de lucruri dificile pe plan sentimental.

De exemplu, o situatie extrem de dificila pentru un barbat este cea in care se afla in compania unei fete la care tine foarte mult (aici vorbim de barbatii mai sentimentali), iar aceasta plange.

Daca revenim la discutia de mai sus despre sentimente, putem spune ca persoana de gen masculin despre care vorbeam in exemplul de mai sus da dovada de tarie barbateasca atunci cand face ceea ce trebuie intr-un astfel de caz: Aparent detine controlul, nu schiteaza niciun gest de nesiguranta (desi in sufletul sau nu poate sa se impace cu situatia) si, cel mai important, ii ofera sfaturi si in acelasi timp incearca sa o faca sa treaca peste acel moment greu.

Dupa parerea mea, este o mare reusita cand obtii un zambet dupa o astfel de intamplare.

Acum sunt sigur ca cei care au facut o fata ciudata cand au citit titlul articolului ar avea de facut niste comentarii mai acide la acest articol, ii astept cu drag, doar ca as dori sa tina cont de faptul ca pe parcursul articolului sunt presarate niste comentarii intre paranteze precum si niste propozitii care incep cu daca, pe care interpretandu-le se poate ajunge si la alte concluzii.

In my secret life

In acest articol nu o sa va povestesc despre mine (asa cum spune titlul), ci despre unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am luat parte anul acesta.
Dupa un telefon norocos, m-am ales cu o invitatie la concertul Leonard Cohen.

Auzisem despre el, stiam 2 dintre melodiile lui cele mai cunoscute dar in rest, mai nimic. Si, ca tot romanul, am gandit: "Daca e gratis, de ce nu?". Ei bine, nu am regretat.

Concertul a avut loc pe Stadionul Tineretului din Bucuresti si locurile au fost aproape in intregime ocupate. Pe o scena foarte mare, acompaniat de o sonorizare impecabila, Leonard Cohen alaturi de instrumentisti si backing-vocals au facut un show la care era ideal sa ai langa tine persoana pe care o iubesti.

Pe masura ce melodiile se scurgeau, imi dadeam seama ca pe unele le stiam iar pe altele imi parea foarte bine ca le auzeam pentru prima data. Momentul care m-a impresionat cel mai tare in acest concert, a fost prezentarea membrilor formatiei, aceasta facandu-se ca o poezie in care Leonard ii prezenta cu vocea sa inegalabila.

Va recomand cu incredere un search pe YouTube pentru a face cunostinta (cei care nu stiti) cu muzica lui iar aici aveti motivul pentru care am intitulat articolul asa.